pink

27 05 2010

Vă aşteptăm la spectacol, sâmbătă, ora 19.00

la Centrul Multicultural – Sinagoga Bistriţa

intrarea: 4 lei





Salutare şi mersi!

20 12 2008

În spirit caragialian, trupa Corint îşi salută spectatorii prezenţi la reprezentaţia din 15 decembrie. Energia pozitivă din sală a ajuns şi pe scenă; protagoniştii au avut una dintre zilele bune, în care, la final, după lăsarea cortinei, ar fi fost în stare să mai joace încă o dată Hairstyling – fotografiile sunt, credem, un argument în susţinerea ideii de evoluţie teatrală (şi în timp, şi în spaţiu).

foto Paul Pop


Reacţia publicului bistriţean şi comentariul Gabrielei de pe blog (18.12.08) ne face să ne gândim la următorul spectacol.

Un semn important de recunoaştere (oficială) a trupei noastre este şi Premiul Municipiului Bistriţa, primit în 20 decembrie.






Gong!

9 12 2008

h

Luni, 15 decembrie, ora 18.00, la Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” din Bistriţa, trupa Corint va juca Hairstyling, spectacol „umblat” prin lume, la festivaluri internaţionale de teatru francofon: în 2005 se juca la Roche sur Yon (Franţa), în 2006 la Pecs (Ungaria), iar în 2008, la sfârşitul lunii noiembrie, la Quartu Sant’ Elena (Sardinia – Italia). Ultimul festival a avut caracter competitiv, iar trupa Corint s-a ales cu Premier Prix (vezi şi mesagerul, citynews) şi cu prieteni din Sicilia, Sardinia, Franţa, Spania…


dscf3427


Mulţi au văzut Hairstyling la Bistriţa, atât varianta în limba română, cât şi cea în limba franceză (prezentată pentru prima dată la Arad, în 2004), cu distribuţii diferite, dar în aceeaşi cheie comică specifică lui I. L. Caragiale, ale cărui texte se află la baza scenariului unei piese care se apropie de realităţile lumii contemporane, prin atmosfera creată de costume, decor, muzică, frizuri…


hairst1 hairst2

hairst3 hairst4

hairst5 hairst6

Despre cum a fost în Sardinia, îi lăsăm pe călători să-şi răspândească legendele. Urma trecerii lor pe acolo e undeva în Marea Mediterană şi în amintirea unor costume populare sarde.

h_ro_dec_08

Cei care vor să (re)vadă Hairstyling, pot să se programeze pentru „universul coafurilor de calitate”, cu un preţ rezonabil: 3 lei şi o oră din viaţă.

Vă aşteaptă în „salonul de coafură”: Veta şi Ziţa (Mihaela Zegrean şi Bianca Hedeş), Iordache (Paul Cioşan), Madame (Eliza Bondane), Ţâca şi Crăcănel (Paul Bondane), Miţa (Roxana Ţarcă), Hapurian şi Plasturidi (Alexandru Bîrsan şi Andrei Bîrsan), Pampon (Sergiu Inţa), Georgeasca (Ioana Moldovan), Nae (Dan Pătraşcu), Cichitta şi Didina (Mădălina Hurubă), Radioul (Dan Vamanu).

Regia: Toma&Toma

În deschiderea spectacolului, invitată de onoare a trupei Corint:
Formaţia de dansuri medievale NOSA a Asociaţiei Culturale Bistriţa Medievală
coregrafia: Alina Taloş

dans_mediev1





Cortina, vă rugăm!

20 06 2008

 

18 iunie 2008, Centrul Cultural Municipal Bistriţa: Hairstyling – adaptare după texte ale lui I. L. Caragiale – jucată de trupa Corint, în faţa a peste 200 de spectatori atenţi la detalii şi cu simţul umorului activat.

Atmosferă destinsă. Aplauze la scenă deschisă. Publicul gustă comicul, indiferent de forma pe care o îmbracă. Personajele se diferenţiază prin gesturi, intonaţie, mimică, mişcare scenică: Cichitta – Mădălina Hurubă; Ziţa – Bianca Hedeş; Veta – Mihaela Zegrean; Madame – Eliza Bondane; Miţa – Roxana Ţarcă; Georgeasca – Ioana Moldovan; Didina – Bianca Crăciun; Iordache – Paul Cioşan; Crăcănel/Ţâca – Paul Bondane; Hapurian & Plasturidi – Alexandru Bîrsan şi Andrei Bîrsan; Juan de Pampon – Sergiu Inţa; Nae – Dan Pătraşcu. Fiecare interpret câştigă o poziţie eligibilă datorită modului în care face din rol un act de prezenţă scenică memorabilă.

În mass-media s-a remarcat abordarea contemporană a operei lui Caragiale http://www.mesagerul.ro/index.php?id=cat:cultura şi http://www.citynews.ro/Bistrita-Nasaud–Hairstyling-s-a-jucat-cu-sala-plina+11340

Una dintre televiziunile locale – AS TV – a fost prezentă şi a filmat întreg spectacolul; Consiliul Municipal Bistriţa, partenerul principal al asociaţiei Argument, a avut reprezentanţi în public, iar unul dintre sponsori – domnul Lucian Ungur – a mai donat o oră din timpul său, ca să îşi vadă protejaţii.

Dar Caragiale? Ar fi fost de acord cu adaptarea textelor sale în funcţie de mentalităţile şi prejudecăţile actuale? Ar fi zâmbit ironic la vederea adolescenţilor care joacă farsa afacerilor în amor?  Ne place să credem că şi-ar fi atins borul pălăriei cu bastonul şi ar fi zis scurt: Salutare şi mersi!

 

               

foto: Andreea Curean







%d blogeri au apreciat asta: